Din totul pe care ți l-am dat, ți-au mai rămas doar niște amintiri, șoapte și poate vreo două-trei clipe frumoase. Cu atât ai rămas. Tu nu mai ai pe nimeni. Ești al tuturor și, totuși, ești al nimănui.
De ce oare nu putem aprecia ceva in atunci cand il avem? De ce trebuie mereu sa pierdem acel lucru pentru a realiza cat de important este? Probabil pentru ca altfel, nu ar mai exista regretele...